provoca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. provoquer, lat. provocare)

1. a îndemna, a stimula printr-un act de sfidare; a ațâța, a instiga.
2. a cauza, a determina.
3. a chema la luptă, la o întrecere etc.

provocant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. provocant)

1. care provoacă, produce ceva; provocator.
2. care, cu o atitudine sau cu remarci scandaloase, împinge pe cineva să reacționeze; provocator.
3. care caută să excite dorința unui posibil partener; provocator.
4. (antonim) calmant.

provocare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (provoca)

1. acțiunea de a provoca.
2. (jur.) aducere a cuiva, prin diverse acțiuni ilicite, într-o stare de tulburare sau emoție favorabilă comiterii unei infracțiuni.
3. producere artificială a unei boli, a unui avort.

provocație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. provocation, lat. provocatio)

1. acțiunea de a provoca și rezultatul ei; provocare.
2. acțiunea de a împinge o persoană prin cuvinte, gesturi etc. să comită o faptă.
3. comportament manifestat prin cuvinte, gesturi, acțiuni provocatoare, care caută să trezească sentimente, reacții, chiar agresive și posibil disproporționate în raport cu acel comportament.
4. (var.) provocațiune.

provocator de vomă; vomitiv

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT vomitus excitans; nauseam excitans; emeticus
2. FR nauséeux; nauséabond; provoquant des vomissements
3. EN exciting vomiting; causing nausea
4. DE Brechreiz erregend
5. RU вызывaющий рвоты
6. HU hánytató; hánytatószer

provocator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. provocateur, lat. provocator)

1. I. care provoacă, atacă, întărâtă, excită; care șochează prin impertinență, prin obrăznicie; provocant, ostentativ.
2. care constituie cauza a ceva, care determină, care pricinuiește ceva.
3. care caută prilej de ceartă; care îndeamnă la acțiuni nesocotite și necinstite.
4. agent ~ = agent angajat de poliție, sau de altă entitate, pentru a acționa sub acoperire, în scopul de a ademeni sau de a provoca o altă persoană să comită un act ilegal.
5. II. persoană care provoacă, care incită la conflict și la violență.
6. (var.) provocător.
7. (antonime) conciliator, pacificator.

abortiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abortif, lat. abortivus)

1. I. produs înainte de vreme; prematur.
2. care provoacă avortul.
3. (bot.) oprit în dezvoltare sau lipsind complet.
4. II. produs destinat a provoca avortul.

acantocefaloză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. acanthocephaliasis)

1. boală parazită provocată de acantocefali.

acarioză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acariose)

1. dermatoză la oameni și la animale (albine) provocată de acarieni.
2. (bot.) umflare patologică a mugurilor cauzată de înțepăturile unor acarieni.

actinomicoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. actinomycose)

1. (med.) infecție cronică cauzată de actinomicete, care afectează oamenii și animalele (bovidele) și se caracterizează prin leziuni cu aspect tumoral.
2. boală a plantelor cauzată de ciuperci.
3. (sintagmă) ~a cartofului = boală a cartofului provocată de bacteria Actynomices scabies; râia cartofului.

actinopatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. actinopathie, cf. gr. aktis „rază” + pathos „boală”)

1. (med.) boală provocată de radiațiile luminoase și ultraviolete.

acvaplanare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. aquaplanage, engl. aquaplaning)

1. derapaj al unui automobil ce se deplasează cu viteză, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri.