comitat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Komitat, lat. comitatus)

1. (în evul mediu) unitate administrativ-teritorială; district.

comitativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comitatif)

1. (lingv.) care exprimă ideea de asociere.

comite 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. comes, it. comite)

1. conducător al unui comitat.

concomitență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. concomitance, lat. concomitantia)

1. coexistența mai multor fapte.
2. înfăptuire simultană a mai multor acțiuni; simultaneitate.
3. (var.) (înv.) concomitanță.

contesă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. comtesse, it. contessa)

1. soție, văduvă sau fiică de conte.
2. (Evul Mediu) femeie nobilă care posedă un comitat.

district

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. district, lat. districtus)

1. subdiviziune teritorial-administrativă în anumite țări; ținut.
2. comitat.

provocator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. provocateur, lat. provocator)

1. I. care provoacă, atacă, întărâtă, excită; care șochează prin impertinență, prin obrăznicie; provocant, ostentativ.
2. care constituie cauza a ceva, care determină, care pricinuiește ceva.
3. care caută prilej de ceartă; care îndeamnă la acțiuni nesocotite și necinstite.
4. agent ~ = agent angajat de poliție, sau de altă entitate, pentru a acționa sub acoperire, în scopul de a ademeni sau de a provoca o altă persoană să comită un act ilegal.
5. II. persoană care provoacă, care incită la conflict și la violență.
6. (var.) provocător.
7. (antonime) conciliator, pacificator.

provocație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. provocation, lat. provocatio)

1. acțiunea de a provoca și rezultatul ei; provocare.
2. acțiunea de a împinge o persoană prin cuvinte, gesturi etc. să comită o faptă.
3. comportament manifestat prin cuvinte, gesturi, acțiuni provocatoare, care caută să trezească sentimente, reacții, chiar agresive și posibil disproporționate în raport cu acel comportament.
4. (var.) provocațiune.