abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

APO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. apo-, cf. gr. apo „de la”)

1. I. „depărtare”.
2. marchează ideea de a îndepărta, de a respinge, de a se opune.
3. II. „derivat, obținut (din)”.
4. (chimie) indică faptul că un compus este derivat dintr-un altul prin eliminarea unui atom (ex. apomorfină).

baudelairianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (baudelairian + - ism)

1. imitație a poeziei lui Baudelaire, care exprimă drama omului modern apăsat de spleen, obsedat de ideea morții, încercat de sentimente satanice și însetat de absolut.

colectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. collectif, lat. collectivus)

1. adj. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate.
2. substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumește o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ - sufix cu ajutorul căruia se formează substantive colective; numeral ~ = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp și spațiu.
3. care aparține tuturor; comun, obștesc, social.
4. s. n. grup de oameni care lucrează în același loc de producție, cu interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, sub o conducere unică.

comitativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comitatif)

1. (lingv.) care exprimă ideea de asociere.

conativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conatif)

1. (filosofie) legat de conație, impuls care determină un act, un efort; referitor la activitate, la procesele de voință; volitiv.
2. (despre forme verbale) care exprimă ideea de efort.