Dictionar

consistoriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. consistorium, fr. consistoire)

1. consiliu al împăraților romani.
2. locul unde se ținea.
3. instanță judecătorească ecleziastică.
4. consiliu al cardinalilor, prezidat de papă.
5. adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc.
 

convers 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. convers, lat. conversus)

1. (despre călugări) folosit la treburile gospodărești (în mănăstire).
 

hegemonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hégémonie, gr. hegemonia)

1. drept al unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte.
2. supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; supremație, dominație; rol conducător.
 

imixtiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immixtion, lat. immixtio)

1. amestec, intervenție nedorită în treburile cuiva; ingerință.
 

impieta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. empiéter)

1. a se amesteca în treburile cuiva, încălcându-i drepturile; a leza.
 

intervenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intervention, lat. interventio)

1. participare, intrare într-o acțiune; luare de cuvânt.
2. invazie armată sau amestec al unui stat în treburile interne ale altui stat.
3. (med.) operație.
4. efort îndreptat spre un anumit scop.
5. mijlocire, mediație.
6. (peior.) stăruință pe lângă o persoană influentă pentru a obține favoruri.
7. (jur.) introducere în litigiu a unui terț, la cererea sa.