Dictionar

pronunțare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (pronunța)

1. emitere a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii.
2. articulare a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii.
3. mod de a pronunța; pronunție.
4. (jur) decizie într-un litigiu comunicată părților de către autoritatea competentă care a luat-o.
5. (înv) pronunțiație, (înv.) pronunțiatură.
 

acrofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrophonie)

1. pronunțare accentuată a inițialei unui cuvânt.
 

altera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. altérer, lat. alterare)

1. refl a se descompune; (despre alimente) a se strica.
2. (despre roci) a (se) dezagrega.
3. (lingv.; despre sunete) a-și modifica pronunțarea sub influența altui sunet.
4. tr. a denatura adevărul.
5. (muz.) a se modifica înălțimea unui sunet.
 

anticipare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anticipa)

1. faptul de a anticipa; anticipație.
2. (lingv.) pronunțare anticipată a unui sunet din silaba următoare.
 

bariglosie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baryglossie)

1. dificultate în pronunțarea cuvintelor, limbajul fiind ininteligibil.
 

betacism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. betacism)

1. pronunțare alterată a consoanelor b și p.
 

bradifazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bradyphasie)

1. lentoare în pronunțarea cuvintelor.