Dictionar

smârceală

Parte de vorbire:  s.f. (Muntenia)  
Etimologie: (smârci + -eală)

1. plâns înăbușit și întretăiat (alintat și prefăcut); smiorcăială.
 

smiorcăitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (smiorcăi + -tură)

1. plâns înăbușit și întretăiat (alintat și prefăcut); smiorcăială, (reg.) smârcâitură.
2. zgomot specific produs de cel care se smiorcăie; smiorcăială, (reg.) smârcâitură.