Dictionar

accentus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. lat. ad cantus „cânt alăturat”)

1. stil de muzică bisericească care pune accent pe cuvântul vorbit, în opoziție cu concentus, care pune accent pe armonie.
 

concentus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. concentus, cf. lat. concentus „cânt însoțitor”)

1. melodie corală liturgică la unison, melismatică, care se opune recitării solo.
2. stil de muzică bisericească care pune accent pe armonie, în opoziție cu accentus, care pune accent pe cuvântul vorbit.