Dictionar

concentus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. concentus, cf. lat. concentus „cânt însoțitor”)

1. melodie corală liturgică la unison, melismatică, care se opune recitării solo.
2. stil de muzică bisericească care pune accent pe armonie, în opoziție cu accentus, care pune accent pe cuvântul vorbit.
 

coral 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. choral, it. corale)

1. adj. de, pentru cor.
2. care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord.
3. (despre compuneri literare) ale căror motive, elemente, personaje prezintă armonie, acordându-se ca vocile unui cor.
4. s. f. formație corală amplă; cor (I, 2).
5. s. n. cântec religios (liturgic) pe mai multe voci.
6. compoziție pentru orgă pe tema unui asemenea cântec.
 

corist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. choriste)

1. (religie) cântăreț de cor într-o biserică.
2. (muzică) cel care cântă în teatru, în cor și, de asemenea, într-o corală.
 

melic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mélique, gr. melikos)

1. referitor la muzică.
2. referitor la poezia lirică corală a grecilor.
 

recviem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. requiem, germ. Requiem)

1. rugăciune la catolici pentru pomenirea morților.
2. compoziție corală cu orchestră scrisă pe textul liturgic al misei.
 

stercorar, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. stercoraire)

1. adj. care crește pe excremente, cu care se hrănește.
2. fistulă ~ă (sau stercorală) = fistulă în comunicarea cu intestinul, care permite trecerea materiilor fecale.
3. s. m. goeland brun care se hrănește cu victimele smulse altor păsări marine; lup-de-mare.