cor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. chorus, gr. khoros, it. coro)

1. (în teatrul antic) grup de personaje care participa ca un personaj unic în desfășurarea acțiunii unei opere dramatice, dansând și cântând versuri.
2. ansamblu de cântăreți care execută împreună muzică vocală.
3. (fig.) grup, mulțime.
4. compoziție muzicală destinată a fi cântată de un cor (2).
5. ansamblul navelor, centrală și laterale, ale unei biserici (catolice).

biocor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biochor)

1. delimitare a unei zone în care se întâlnesc aceleași condiții de viață.
2. grupare de plante și de animale în cadrul unui biotop.

brifcor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (n. com.)

1. băutură răcoritoare cu gust de citrice.

corabațică

Parte de vorbire:  s.f. (regional)  
Etimologie: (necunoscută)

1. (bot.) floare de câmp de culoare albastră; albăstrea.
2. (ornit.) pasăre cu pene albastre; dumbrăveancă.

coraciiforme

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coraciiformes)

1. ordin de păsări: corbul.

CORACO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. coraco-, cf. gr. korax, -akos „corb”)

1. „cioc de corb”.

coracobrahial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coraco-brachial)

1. (mușchi) întins de hipofiza coracoidă pe fața internă a humerusului.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

abdomen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. abdomen)

1. (anat.) cavitatea viscerală care formează partea inferioară a trunchiului uman; cavitate a corpului vertebratelor, între torace și bazin.
2. (zool.) ultimul segment al corpului la insecte; partea posterioară a corpului unor nevertebrate (artropode).

abductor

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. abducteur, lat. abductor)

1. (mușchi) care produce sau permite abducția.
2. I. califică un mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului.
3. II. mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de celălalt.

abducție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abduction, lat. abductio)

1. mișcare de îndepărtare a unui membru de planul de simetrie a corpului; (înv.) abducțiune.
2. (antonime) aducție, (înv.) aducțiune.

aberativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberratif)

1. care ține de aberație.
2. (livr.) care este departe de adevăr, normalitate sau corectitudine.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.