Dictionar

cheironomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Cheironomie)

1. gen de dirijat coral prin mișcările mâinilor și degetelor, în muzica bisericească.
 

concentus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. concentus, cf. lat. concentus „cânt însoțitor”)

1. melodie corală liturgică la unison, melismatică, care se opune recitării solo.
2. stil de muzică bisericească care pune accent pe armonie, în opoziție cu accentus, care pune accent pe cuvântul vorbit.
 

edict

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. edictum, germ. Edikt)

1. lege, ordonanță prin care un înalt magistrat roman își arăta activitatea trecută și anunța programul activității viitoare.
2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laică ori bisericească.
 

mixolidian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. myxolidien)

1. (muzică) referitor la cel de-al cincilea mod din scara majoră inventată de Safo, poetă greacă din antichitate (* cele șapte moduri: ionian, dorian, frigian, lidian, mixolidian, eolian, locrian); mixolidic.
2. glas ~ = denumire a glasului IV în muzica bisericească psaltică; glas milesian.
 

montanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. montanisme)

1. doctrină religioasă creștină a unei secte din sec. II, care propovăduia ascetismul și submina ierarhia bisericească.
 

neumă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. neume, lat. neuma)

1. semn de notație muzicală constând din puncte și virgule fără portativ, în evul mediu pentru cântarea liturgică.
2. grup de note emise dintr-o singură respirație.
3. parte dintr-o frază muzicală bisericească a cărei ultimă silabă se prelungește sau care este cântată fără cuvinte.