Dictionar

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.
 

binom, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. binôme, lat. binomium)

1. adj. (despre ecuații) din doi termeni.
2. s. n. expresie algebrică din suma sau diferența a doi termeni.
3. grup de două elemente.
 

coeficient

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coefficient)

1. număr scris la începutul unui anumit termen (dintr-o expresie algebrică) pe care îl multiplică.
2. mărime constantă în anumite condiții date, care indică o anumită proprietate a unei substanțe, a unui sistem, proces tehnologic etc.
3. valoare relativă atribuită la un examen.
 

cvadrinom

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. quadrinôme)

1. (mat.) polinom cu patru termeni; sumă de patru monoame; expresie algebrică compusă din patru termeni.
2. (var.) cuadrinom.
 

determinant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déterminant)

1. adj. care determină; hotărâtor; determinativ.
2. s. m. factor, cauză, relație etc. cu rol hotărâtor în producerea unui eveniment, fenomen, situație, reacție.
3. (mat.) simbol compus din numere așezate în linii și coloane reprezentând o expresie algebrică și folosit mai ales în rezolvarea ecuațiilor.
4. s. n. element lingvistic care determină alt element.
 

factoriza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. factoriser)

1. a descompune în factori un număr sau o expresie algebrică.