autocombină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + combină)

1. mașină agricolă autopropulsată care îndeplinește simultan mai multe operații, precum ar fi seceratul și treieratul; combină autopropulsată.

autodrezină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rus. автодрезина)

1. vehicul ușor autopropulsat, asemănător cu un vagonet, folosit anterior de către inspectorii liniilor de cale ferată și echipele de lucru pentru a se deplasa rapid către și dinspre locul de muncă; drezină autopropulsată.

autofreză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + freză)

1. (tehn.) freză autopropulsată folosită la curățarea drumurilor, dezăpezire etc.

autofurgonetă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + furgonetă)

1. autovehicul prevăzut cu platformă mică pentru transportul de mărfuri; furgonetă autopropulsată.

autorulotă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + rulotă)

1. tip de vehicul de agrement, o structură autopropulsată care conține dotările unei locuințe; rulotă autopropulsată.

rulotă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. roulotte)

1. caravană, vehicul sau remorcă care, echipată pentru ședere sau exercitarea unei activități, păstrează în permanență mijloacele de mobilitate care îi permit deplasarea prin tracțiune.
2. automobil sau remorcă amenajată ca locuință.
3. vehicul-remorcă amenajat pentru vânzare sau alte utilizări.
4. casă-~ = casă-remorcă.
5. ~-dormitor = rulotă amenajată ca dormitor.
6. auto~ = rulotă autopropulsată.