Dictionar

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
 

alegorism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. allégorisme)

1. artă care constă în folosirea neîndemânatică sau prea frecventă a alegoriei; exprimare prin alegorii; metaforă prelungită și continuă.
 

inabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inhabile, lat. inhabilis)

1. stângaci, neîndemânatic.
 

stângaci

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (stâng + suf. -aci)

1. (despre oameni; adesea substantivat) care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă.
2. (despre manifestări ale oamenilor) care arată, trădează stângăcie.
3. fig. lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire.
4. (și adverbial) care este lipsit de îndemânare în ceea ce face; neîndemânatic.
 

stângăcie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (stângaci + suf. -ie)

1. lipsă de îndemânare, de ușurință în mișcări, în exprimare, în comportare etc.
2. faptă, purtare neîndemânatică.
3. cu ~ = în mod stângaci, neîndemânatic.