Dictionar

ortografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., gr. orthographia, fr. orthographie)

1. ansamblu de reguli proprii unei limbi privind scrierea corectă; aplicarea practică a acestor reguli.
 

aortografie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aortographie)

1. (med.) radiografie a aortei, cu ajutorul unei substanțe de contrast; aortoarteriografie.
 

portografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. portographie)

1. radiografie a venei porte cu ajutorul unei substanțe de contrast.
 

agramat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat., gr. agrammatos)

1. adj., s. m. f. (cel) care face greșeli elementare de gramatică; ignorant, incult.
2. adj. care conține greșeli de exprimare și de ortografie.
 

aortogramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. aortogram)

1. clișeu obținut prin aortografie.
 

fonetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. phonétique, gr. phonetikos)

1. adj. referitor la sunetele limbii, la fonetică.
2. ortografie ~ă = ortografie în care scrierea cuvintelor se face după felul cum se pronunță.
3. s. f. ramură a lingvisticii care studiază structura sonoră, modificările și legile după care se modifică sunetele unei limbi.
4. ~ă funcțională = fonologie.
 

fonetist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. phonétiste)

1. lingvist specializat în fonetică; fonetician.
2. adept al ortografiei fonetice.
 

ortografic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. orthofraphique)

1. referitor la ortografie.
2. în conformitate cu regulile ortografiei.
 

ortografist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (ortografie + -ist)

1. specialist în ortografie, ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi.
2. creator de sistem ortografic.