Dictionar

rapiditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rapidité, lat. rapiditas)

1. însușirea a ceea ce este rapid; repeziciune, iuțeală.
 

acrochinezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrokinésie)

1. mobilitate deosebită, ca amploare și rapiditate a extremităților.
 

baratrometru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baratromètre)

1. instrument cu care se măsoară rapiditatea și direcția curenților marini.
 

devorant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dévorant)

1. care devorează, mănâncă cu voracitate și rapiditate; devorator.
2. care împinge pe cineva să mănânce mult (ex. apetit ~).
3. care nu poate fi stăpânit, domolit.
4. care consumă, distruge repede.
5. (figurat) care absoarbe, consumă rapid o cantitate mare de lucruri.
6. (figurat) care produce o senzație violentă; care produce o tulburare profundă.
7. (figurat) care mistuie; în stare să devoreze; mistuitor, arzător.
 

fulgura

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. fulgurer, lat. fulgurare)

1. a se produce fulgere în atmosferă; a fulgera.
2. (fig.) a lumina cu strălucirea și rapiditatea fulgerelor.
3. (fig.) (despre un gând, o idee etc.) a răsări, a se dezvălui brusc.
 

promptitudine

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. promptitude, lat. promptitude)

1. însușirea de a fi prompt; rapiditate și punctualitate în executarea unui lucru, într-o intervenție etc.; (rar, înv.) nepreget, (înv.) promtitate.
2. (var.) (înv.) promptitudă.
 

TAHEO-, TAHI-, TAHO-, -tahă

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. tachéo-, tachy-, germ. tacho-, fr. -tache, cf. gr. takh/e/os, takys)

1. „viteză, rapiditate; turație”.