Dictionar

habitua

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. habituer)

1. a (se) obișnui; a (se) familiariza.
 

habitual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habituel)

1. care a devenit un obicei; cutumiar.
2. care a devenit frecvent, regulat, obișnuit.
 

habituație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. habituation)

1. (în antrenamentul animal) reducere progresivă și uneori dispariția temporară a unei reacții reflexe, în caz de repetare a aceleiași situații stimulante.