Dictionar

aplecăciune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (apleca + -[ă]ciune)

1. dispoziție naturală, înclinare spre ceva; aplecare.
2. înclinare a corpului în fața cuiva, în semn de respect sau de salut; aplecare, plecăciune.
 

reverență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. révérence, lat. reverentia)

1. plecăciune, salut în semn de respect, de venerație.
2. respect, considerație, stimă.
3. pronume de ~ = pronume de politețe.
 

aplecăciune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (apleca + -[ă]ciune)

1. dispoziție naturală, înclinare spre ceva; aplecare.
2. înclinare a corpului în fața cuiva, în semn de respect sau de salut; aplecare, plecăciune.