conclusiv, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. conclusif)
Etimologie: (fr. conclusif)
1. care constituie o concluzie; care conchide.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție ~ ă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă.