clauzulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clausule, lat. clausula)

1. ultima parte a unei strofe sau a unei perioade oratorice.
2. formulă muzicală conclusivă.

conclusiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conclusif)

1. care constituie o concluzie; care conchide.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție ~ ă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă.

locuțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. locution, lat. locutio)

1. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire; grup de cuvinte care constituie o unitate gramaticală.
2. ~ adjectivală = care se comportă gramatical ca un adjectiv.
3. ~ adverbială = care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie.
4. ~ arhaică = specifică limbii române vechi.
5. ~ conjuncțională = care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială).
6. ~ dialectală = proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române.
7. ~ interjecțională = care se comportă gramatical ca o interjecție.
8. ~ prepozițională = care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul.
9. ~ pronominală = care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.
10. ~ substantivală = care se comportă gramatical ca un substantiv.
11. ~ verbală = care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal.
12. (înv.) mod de a vorbi, de a se exprima.
13. (var.) (înv.) locuție.

silogism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. syllogisme, lat. syllogismus)

1. raționament constând din trei judecăți (majoră, minoră și conclusivă), concluzia fiind dedusă din judecata majoră prin intermediul celei minore.
2. (depr.) raționament pur formal, străin de realitate.
3. (înv.) siloghism, siloghismos, siloghizmie.