Dictionar

infulă

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (pol. infula, lat. infula)

1. mitră de episcop.
 

inful

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. infule, lat. infula)
Marble head from a portrait statue of a veiled priestess of the goddess Vesta, Roman Empire, British Museum (14289538566)
Cap de vestală purtând o infulă, 100-120 d.Hr

1. (istorie) bandă sacră de lână albă care încununa fruntea preoților sau cu care se împodobeau victimele destinate sacrificării rituale în Roma antică.
2. (var.) infulă.