Dictionar

aculalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acoulalia)

1. limbaj în care predomină jargonofazia și nonsensurile.
 

aculeat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. aculeatus, /II/ fr. aculéates)

1. adj. (bot.) prevăzut cu țepi; ghimpos, țepos.
2. (bot) aculeiform.
3. (despre insecte) care are ac.
4. s. f. pl. subordin de himenoptere prevăzute cu ac: albina.
 

ACULEI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. aculéi-, cf. lat. aculeus „ac mic, ghimpe”)

1. „spin, ghimpe; ac mic”.
 

aculeiform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aculéiforme)

1. (despre plante sau părți ale acestora) în formă de ac; aculeat.
 

aculeol

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aculéole)

1. (bot.) aculeu mic, fin și scurt; ghimpe, spin.
 

aculeolat

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aculéolé, lat. aculeolatus)

1. (bot.) prevăzut cu aculeoli.
 

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
 

acrogamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrogamie)

1. fecundație la angiosperme cu tubul polinic pătruns în sacul embrionar; șalazogamie.
 

actinie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinie)

1. animal marin inferior, din încrengătura celenteratelor, cu gura înconjurată de tentacule frumos colorate, fixat pe stânci; anemonă-de-mare.
 

aculeat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. aculeatus, /II/ fr. aculéates)

1. adj. (bot.) prevăzut cu țepi; ghimpos, țepos.
2. (bot) aculeiform.
3. (despre insecte) care are ac.
4. s. f. pl. subordin de himenoptere prevăzute cu ac: albina.
 

aculeiform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aculéiforme)

1. (despre plante sau părți ale acestora) în formă de ac; aculeat.
 

aculeol

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aculéole)

1. (bot.) aculeu mic, fin și scurt; ghimpe, spin.