OK
X
afirma
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. affirmer, lat. affirmare)
1.
tr.
a
susține,
a
declara
categoric,
ferm.
2.
refl.
a
se
evidenția,
a
se
face
remarcat
prin
ceva.
afirmație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. affirmation, lat. affirmatio)
1.
enunț
prin
care
se
afirmă
ceva.
2.
(log.)
judecată
în
care
se
enunță
existența
unui
anumit
raport
între
subiect
și
predicat.
afirmativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. affirmatif, lat. affirmativus)
1.
(și
adv.)
care
afirmă
ceva;
pozitiv.
2.
(log.;
despre
judecăți)
care
enunță
aparența
însușirii
exprimate
de
predicat
la
obiectul
exprimat
de
subiect.
autoafirma
Parte de vorbire:
vb. refl.
Etimologie: (auto- + afirma)
1.
a-și
afirma
personalitatea.
2.
a
se
afirma
prin
sine
însuși,
fără
ajutorul
cuiva.
reafirma
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. réaffirmer)
1.
a
afirma
ceva
din
nou.
addubitație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat. addubitatio)
1.
figură
retorică
care
afirmă
pretinsa
inabilitate
a
oratorului
de
a
vorbi
competent
despre
ceva;
dubitație.
afirmativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. affirmatif, lat. affirmativus)
1.
(și
adv.)
care
afirmă
ceva;
pozitiv.
2.
(log.;
despre
judecăți)
care
enunță
aparența
însușirii
exprimate
de
predicat
la
obiectul
exprimat
de
subiect.
afirmație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. affirmation, lat. affirmatio)
1.
enunț
prin
care
se
afirmă
ceva.
2.
(log.)
judecată
în
care
se
enunță
existența
unui
anumit
raport
între
subiect
și
predicat.
alegație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. allégation, lat. allegatio)
1.
invocare
a
unei
păreri,
idei
etc.,
pentru
a
justifica
ceva,
a
întări
o
afirmație.
apofantic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. apophantique, gr. apophantikos)
1.
(log.)
care
evidențiază
existența
unui
raport
printr-o
afirmație
sau
negație
cu
privire
la
ceva.
arhifonem
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. archiphonème)
1.
unitate
fonologică
supraordonată
fonemului,
despre
care
în
lingvistica
structurală
se
afirmă
că
reunește
în
sine
două
sau
mai
multe
foneme.