Dictionar

bazic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. basique)

1. (despre substanțe) care are proprietățile unei baze; alcalin.
 

bazicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. basicité)

1. caracterul de bază (8) al unui corp; alcalinitate.
2. numărul de ioni de hidrogen din molecula unui acid care pot fi substituiți printr-un metal.
 

bibazic

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bibasique)

1. (despre acizi) care conține doi atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal; dibazic.
2. acid ~ = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal.
 

dibazic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dibasique)

1. (despre acizi) care posedă două funcții bază; bibazic.
 

adipic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. addipique)

1. acid ~ = acid bibazic saturat, materie primă la fabricarea unor fibre sintetice poliamidice.
 

alcaliemie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Alkaliämie)

1. (med.) perturbarea echilibrului acidobazic din organism printr-o alcalinitate excesivă; alcaloză.
2. (antonim) acidoză.
 

alcalin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alcalin)

1. (despre substanțe) cu reacție bazică; bazic.
2. metale ~e = metale care prin oxidare produc alcalii; medicamente ~e = medicamente care conțin alcalii, în tratamentul acidității gastrice.
3. (despre ape, soluri) care conține săruri de sodiu și de potasiu.
 

alcaloză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alcalose)

1. perturbare a echilibrului acidobazic din organism; alcaliemie.
 

amfofil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amphophile)

1. (biol.; despre celule) care se colorează deopotrivă cu coloranți bazici și acizi.
 

aminoacid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aminoacide)

1. substanță a materiei vii care se caracterizează prin prezența aceeași moleculă a unei funcții acide și a unei funcții bazice, în compoziția proteinelor.