almicantarat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. almicantarat)

1. cerc imaginar de pe sfera cerească paralel cu orizontul, pe care toți aștrii au aceeași înălțime.

apex

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. apex)

1. creștet, vârf.
2. punct de pe sfera cerească spre care se deplasează Soarele.
3. extremitatea posterioară a cochiliei gasteropodelor.
4. bonetă a flaminilor, la romani.
5. mitra vechilor regi și satrapi perși.

astrometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astrométrie)

1. ramură a astronomiei, tehnica determinării poziției aștrilor pe bolta cerească, a coordonatelor geografice ale locului, a orei exacte etc.

axă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. axe, germ. Achse)

1. dreaptă care se consideră a fi orientată într-un anumit sens.
2. (tehn.) linie dreaptă care ocupă o anumită poziție într-un sistem tehnic.
3. ~ de rotație = dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mișcarea de rotație a unui corp; ~ optică = linie care trece prin centrul corneei și prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafețe față de care acestea prezintă anumite proprietăți de simetrie.
4. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care unește polii Pământului până la intersecția cu sfera cerească.
5. grup constituit în timpul celui de-al doilea război mondial de Germania, Italia și aliații lor.

colatitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. collatitude)

1. complement al latitudinii unui punct de pe sfera terestră sau cerească.

concherant, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (fr. conquérant)

1. care cucerește, care supune prin forța armelor; ocupant.
2. care caracterizează pe cel care cucerește, pe cel căruia îi place să cucerească.
3. (la figurat) care subjugă prin farmec; cuceritor.
4. (var.) concuerant.