Dictionar

cobalt/cobalt

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cobalt, germ. Kobalt)

1. metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obișnuită, folosit la elaborarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc.
 

cobalta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (cobalt)

1. a acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic.
 

cobaltat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cobalta)

1. (despre obiecte) care a fost acoperit cu un strat de cobalt.
 

cobaltină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cobaltine)

1. minereu de cobalt și arsen, cu luciu metalic.
 

cobaltit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cobaltite)

1. carbonat natural de cobalt.
 

cobaltoterapie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cobaltothérapie)

1. tratament al tumorilor maligne cu izotopi radioactivi de cobalt.
 

alnico

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. alnico)

1. familie de aliaje feromagnetice compuse în principal din aluminiu (Al), nichel (Ni) și cobalt (Co).
 

carboloy

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. carboloy)

1. aliaj cu duritate mare, din carbură de wolfram și cobalt.
 

ceruleu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. céruléum)

1. pigment mineral albastru obținut dintr-un amestec de oxizi de cobalt și staniu.
 

cobalta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (cobalt)

1. a acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic.
 

cobaltină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cobaltine)

1. minereu de cobalt și arsen, cu luciu metalic.
 

cobaltit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cobaltite)

1. carbonat natural de cobalt.