Dictionar

demnitar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. dignitaire)

1. înalt funcționar de stat.
 

arhicancelar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. archichancelier)

1. demnitar, în imperiul francez, în fruntea serviciilor justiției sau administrației; protonotar; prim-cancelar.
2. (ist.) demnitar al Imperiului Napoleonian.
 

audiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. audience, lat. audientia)

1. întrevedere oficială acordată de către un demnitar unei persoane care l-a solicitat.
2. interes pe care cineva îl poartă celui care i se adresează; atenție; succes.
3. a avea ~ la public = a trezi interesul unui public numeros.
4. acceptare (entuziastă) a ceva.
5. (jur.) ședință de judecată în care are loc audierea părților.
 

cancelar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cancellarius)

1. (în evul mediu) șeful cancelariei și al arhivei regale sau imperiale.
2. înalt demnitar, prim-ministru în Germania și, odinioară, în Rusia și în Austria.
3. înalt demnitar al unei instituții în unele țări (Anglia, Franța etc.).
4. lord ~ = președintele Camerei Lorzilor în Anglia.
5. șeful cancelariei unei reprezentanțe diplomatice sau consulare.
6. șef administrativ al unor universități din S.U.A.
 

complot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. complot)

1. înțelegere secretă, uneltire a câtorva persoane sau organizații îndreptată împotriva unui demnitar, a unui stat etc.; conjurație; conspirație.
 

cubicular

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cubicularius, fr. cubiculaire)

1. (ant.) sclav care îngrijea de camera de culcare.
2. demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a împăraților.
3. (în Bizanț) funcționar de rang înalt.
 

curopalat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. curopalate)

1. înalt demnitar bizantin care administra palatul imperial.