Dictionar

desperare/disperare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (despera)

1. faptul de a despera; deznădejde; desperație.
2. cu ~ = în mod deznădăjduit; (fig.) din toate puterile; a împinge (pe cineva) la ~ = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea.
 

dispera

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (lat. desperare)

1. a-și pierde orice speranță; a ajunge în stare de deznădejde; a deznădăjdui.
2. (var.) a despera.
 

micșorare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. micșora)

1. acțiunea de a (se) micșora și rezultatul ei; diminuare, descreștere; scădere, reducere, împuținare.
2. (înv.) depresiune sufletească, descurajare, deznădejde; desperare.
3. (înv.) micșurare.
 

nenădejde

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (ne- + nădejde)

1. stare sufletească apăsătoare a omului care nu mai are nici o nădejde; deznădejde.
 

deznădăjduitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (deznădăjdui + -tor)

1. care inspiră, provoacă deznădejde.
2. (var.) (înv.) desnădejduitor.