Dictionar

disertație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dissertation, lat. dissertatio)

1. expunere asupra unei probleme, tratată în mod științific.
2. lucrare prezentată de cineva în vederea obținerii unui grad științific.
3. lucrare de ~ = lucrare științifică susținută public pentru obținerea unui grad științific (de master); teză.
4. var. dizertație.
 

autoreferat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după rus. автореферат)

1. expunere succintă făcută de autor asupra unei lucrări proprii.
2. rezumat, întocmit de autor, al principalelor rezultate ale lucrării de disertație pentru gradul de doctor sau candidat în știință.
 

diatribă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diatribe, lat. diatriba)

1. (ant.) gen literar promovat de filozofii cinici, care își popularizau învățăturile moral-filozofice dialogând cu un adversar imaginar, într-un stil familiar, presărat cu anecdote, aforisme, jocuri de cuvinte.
2. disertație critică. (p. ext.) scriere, cuvântare vehementă; pamflet.
 

discurs

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discours, lat. discursus)

1. expunere oratorică în fața unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.; cuvântare.
2. expresie verbală a gândirii; cuvântare.
3. disertație, tratare a unui subiect de natură științifică sau literară; expozeu, tratat.
 

diserta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. disserter, lat. dissertare)

1. a ține o disertație.
 

excurs

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. excursus)

1. abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune.
2. disertație sub formă de digresiune, cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic).
3. (înv.) escurs, excursus.