circumscripție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. circonscription, lat. circumscriptio)

1. delimitare teritorial-administrativă în cadrul unui oraș, județ, sector etc.; secție, serviciu, instituție care se ocupă cu o anume activitate (financiară, medicală, de poliție etc.).
2. ~ electorală = unitate administrativă constituită cu ocazia alegerilor; ~ sanitară = unitate teritorială de bază în sistemul de ocrotire a sănătății.

civil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. civil, lat. civilis)

1. adj. care privește pe cetățenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetățeni.
2. drepturi ~e = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute ca atare; drept ~ = ramură a dreptului care studiază și reglementează raporturile juridice existente între persoanele fizice și juridice dintr-un stat; stare ~ă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie etc.; parte ~ă = persoană care, într-un proces, pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracțiuni.
3. care nu este militar, lipsit de caracter milităresc.
4. război ~ = conflict armat pentru putere între grupuri adverse din același stat.
5. s. m. f. persoană care nu face parte din armată.

defila

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. défiler)

1. (despre coloane, convoaie etc.) a trece în rânduri, în șir.
2. (despre trupe, unități militare) a trece prin fața unui comandant pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc.
3. (p. ext.) a se succeda fără întrerupere.

diadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dyade)

1. principiu metafizic al dualității, la filozofii antici greci, opus monadei.
2. (în psih. socială) orice relație dintre două persoane, sub raportul interacțiunii.
3. (mat.) grup de două mărimi legate cu ocazia aceleiași operații.
4. (biol.) cele două celule rezultate din prima diviziune meiotică.
5. (în versificație) grup armonic de două vocale.

epitaf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épitaphe, lat. epitaphium, gr. epitaphion)

1. (ant.) inscripție funerară în care se făcea elogiul celui decedat.
2. placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripție.
3. poezioară compusă cu ocazia morții cuiva.

epitalam

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épithalame, lat. epithalamium, gr. epithalamion)

1. poem liric compus și cântat cu ocazia unei căsătorii.