Dictionar

fisura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. fissurer)

1. a produce, a căpăta fisuri.
 

fisură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fissure, lat. fissura)

1. crăpătură, plesnitură (în rocă, beton, metal, piele etc.).
 

fisură

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT fissura
2. FR craquelure; crevasse; fente; gerçure
3. EN crevice; crack; fissure
4. DE Riß; Spalt; Spaltung
5. RU трещинa; щель
6. HU repedés, rés
 

fisurat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT fissuratus; fissus
2. FR fissuré; fendillé
3. EN fissurate; fissured; cleft; split
4. DE gespalten
5. RU рaстрескaвшийся; с трещинaми
6. HU hasogatott, bevagdalt
 

microfisură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. microfissure)

1. fisură invizibilă cu ochiul liber.
 

CASMO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. chasmo-, cf. gr. khasma „deschizătură, deschidere”)

1. „deschidere, fisură”.
 

casură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cassure)

1. (tehn.) spărtură, ruptură, fisură; loc pe suprafața unui obiect unde acesta este spart; fractură (2).
 

clivaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clivage)

1. proprietatea unor minerale sau roci de a cliva.
2. divizare a zigotului în blastomere.
3. (psih.) scindarea persoanei sau coexistența unor grupuri asociative distincte.
4. (fig.) separare; fisură.
 

colobomă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coloboma gr. koloboma)

1. fisură congenitală sau traumatică la nivelul pleoapelor, irisului, coroidei sau retinei.
 

DEFECTO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. défecto-, cf. lat. defectus „lipsă, uzură, distrugere”)

1. „defect, deficiență, fisură”.
 

diaclază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. diaclase)

1. (geol.) fisură produsă în roci de către agenți externi sau de către tensiuni interioare.
2. (geol.) rețea de fisuri care afectează anumite roci, permite infiltrarea apei și provoacă doline.