izbucneală

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (izbucni + -eală)

1. acțiunea de a izbucni și rezultatul ei; dezlănțuire, izbucnire.
2. (prin analog.) zvâcnire.
3. (prin analog.) smucire.
4. (var.) zbucnire.

izbucnire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. izbucni)

1. acțiunea de a izbucni și rezultatul ei; dezlănțuire, (înv.) izbucneală.
2. erupție neașteptată a unui vulcan.
3. explozie neașteptată a unei arme de foc.
4. manifestare zgomotoasă sau violentă a unui om.
5. (fig.) naștere bruscă a unei pasiuni sau revolte.
6. (prin analog.) smucire.
7. (prin analog.) zvâcnire.
8. (var.) zbucnire, (înv.) izbâcnire.

acces

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accès, lat. accessus)

1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.

amoc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. amok)

1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendință la fugă și impulsuri criminale.
2. (fig.) izbucnire violentă, furie inexplicabilă.
3. (var.) amok.

coleric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. colérique)

1. (om, temperament) irascibil, nervos, cu izbucniri de mânie.

declara

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déclarer, lat. declarare)

1. tr. a spune, a afirma, a face cunoscut (ceva).
2. a comunica ceva oficial în fața unei autorități.
3. a mărturisi.
4. a proclama.
5. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească.
6. refl. a începe, a izbucni, a se manifesta.
7. a se pronunța public, a lua atitudine pentru, ori împotriva cuiva, sau a ceva.

eclat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éclat)

1. strălucire, izbucnire a luminii emise de un far sau de o geamandură luminoasă.

eclata

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. éclater)

1. a străluci; a impresiona puternic, a orbi prin strălucire.
2. (fig.) a izbucni, a se manifesta violent, brusc.