Dictionar

anglofilie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anglophilie)

1. termen care desemnează, la o persoană străină națiunii engleze, gustul său pronunțat pentru aspectele culturale și civilizaționale dezvoltate de această țară, precum și influența acestora; anglomanie.
2. (antonim) anglofobie.
 

clauză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. clausa, fr. clause)

1. dispoziție specială sau accesorie inserată într-o convenție, într-un tratat, contract etc.
2. ~a națiunii celei mai favorizate = clauză prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat în relațiile bilaterale (de credit, financiare, de import-export) aceleași avantaje și privilegii acordate și altor state.
 

extranațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. extranational)

1. exterior țării, națiunii.
 

galic 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. gallicus)

1. referitor la gali.
2. cocoșul ~ = una dintre emblemele națiunii franceze.
3. (s. f.) limbă celtă vorbită de gali.
 

mandatar, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. mandataire, germ. Mandatar)

1. cel căruia i s-a dat un mandat; împuternicit.
2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale.
3. (înv.) ~ al națiunii = deputat.
4. (Bucov.; înv.) funcționar administrativ; dregător.
5. (anton.) mandant.
 

naționalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. nationaliste, germ. Nationalist)

1. I. care se referă la naționalism; care este un susținător al naționalismului.
2. (înv.) care se referă la națiune, care este propriu sau aparține unei națiuni, care caracterizează o națiune; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective; național.
3. II. partizan, adept al naționalismului.
4. (var.) (înv.) naționalișt.