adventiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adventif)

1. (științe juridice) care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă.
2. (biol.) (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.
3. (bot.) dezvoltat întâmplător și pe locuri neobișnuite, adesea ca urmare a unor fenomene de regenerare.
4. (bot.) califică o parte a plantei care crește pe un organ neobișnuit, de exemplu rădăcini care apar pe tulpini sau rizomi.
5. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal.
6. rădăcină ~ă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.
7. mugure ~ = mugure care se dezvoltă din țesuturi.

apoteoza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. apothéoser)

1. (ant.) a trece în rândul zeilor; a deifica, a diviniza.
2. (fig.) a acorda (cuiva) onoruri neobișnuite; a preamări, a slăvi.

exotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exotique, lat. exoticus, gr. exotikos)

1. aflat într-o regiune foarte depărtată (din afara Europei) și care impresionează prin aspectele neobișnuite.
2. care provine dintr-o asemenea regiune, propriu acesteia.

homeric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. homérique, lat. homericus)

1. propriu lui Homer.
2. de proporții neobișnuite; măreț, grandios.
3. râs ~ = râs puternic, zgomotos, cu hohote.

inuman, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inhumain, lat. inhumanus)

1. căruia îi lipsește umanitatea.
2. care este excesiv de crud; neomenos, nemilos, feroce.
3. care nu e caracteristic omului; care nu are nimic uman; (prin ext.) de proporții neobișnuite; monstruos.
4. (var.) inhuman, (înv.) înhuman.
5. (antonime) uman, generos.

litera

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (literă)

1. (în telefonie) a pronunța nume străine (proprii) sau mai neobișnuite prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite.