OK
X
principal
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
principalis
2.
FR
principal
3.
EN
principal
4.
DE
hauptsächlich
5.
RU
основной;
rлaвный
6.
HU
fő,
elsődleges
primar; principal
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
primarius
2.
FR
primaire;
principal
3.
EN
primary
4.
DE
primär;
vornehm;
vorzüglich
5.
RU
первичный;
rлaвный
6.
HU
elsődleges,
alapvető,
eredeti
ősi,
kezdetleges;
fő
principal, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. principal, lat. principalis)
1.
adj.
cel
mai
însemnat,
de
căpetenie,
de
frunte.
2.
în
~
=
în
special,
mai
ales.
3.
propoziție
~ă
(și
s.
f.)
=
propoziție
care
nu
depinde
gramatical
de
altă
propoziție
dintr-o
frază.
4.
s.
n.
(art.)
ceea
ce
are
o
deosebită
importanță,
ceea
ce
este
esențial.
principalmente
Parte de vorbire:
adv. (învechit)
Etimologie: (fr. principalement, it. principalmente)
1.
într-un
mod
principal,
mai
presus
de
toate;
în
primul
rând;
mai
ales.
2.
(var.)
principalminte.
abațial, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abbatial, lat. abbatialis)
1.
care
aparține
unei
abații,
de
abație.
2.
care
constituie
un
element
al
unei
abații.
3.
biserică
~ă
=
biserica
principală
a
unei
abații.
4.
oraș
~
=
oraș
construit
în
jurul
unei
abații
celebre.
accesoriu, -ie
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. accessoire, lat. accessorius)
1.
adj.
care
însoțește
un
element
principal,
dependent
de
acesta;
secundar,
neesențial.
2.
adj.,
s.n.
(obiect,
piesă,
dispozitiv)
anex.
acladiu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. acladium)
1.
axă
principală
neramificată
a
unei
inflorescențe,
cu
antodiul
terminal.
acolit, -ă
Parte de vorbire:
I. s.m.f., II. s.m.
Etimologie: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)
1.
I.
persoană
care
urmează
îndeaproape
ideile
cuiva.
2.
persoană
care
ajută
pe
cineva
într-o
acțiune
(reprobabilă);
complice.
3.
II.
ajutor
al
preotului
în
cultul
catolic.
4.
divinitate
secundară
care
însoțește
o
divinitate
principală.
acompania
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accompagner)
1.
a
susține
cu
vocea
sau
cu
un
instrument
partea
principală
a
unei
bucăți
muzicale.
2.
a
însoți
pe
cineva.
acompaniament
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accompagnement, it. accompagnamento)
1.
parte
accesorie
destinată
a
susține
melodia
principală
a
unui
cântec
sau
instrument.