paramagnetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. paramagnétique)

1. care prezintă paramagnetism.

paramagnetism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paramagnétisme)

1. proprietate a unor corpuri de a se magnetiza temporar în direcția intensității locale a câmpului magnetic.

paramastită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paramastite)

1. inflamație a țesutului celular perimamar.

barbetă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. barbetta)

1. (pl.) favoriți.
2. parâmă scurtă la fixarea sau remorcarea ambarcațiilor.
3. centură de metal rezistentă, la baza turelei unui tun naval.

bremză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bremse)

1. plan înclinat cu dispozitiv de frânare, pe care circulă vagonetele de mină.
2. (mar.) capăt de parâmă, de lanț, care servește la asigurarea unei parâme, a unui lanț ori a unei ancore.

capela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. capeler)

1. a lega o parâmă de un catarg, de o vergă, pentru a le susține.

carcafung

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. cargue fond)

1. parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele, pentru strângerea acesteia.

comandă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commande)

1. ordin, dispoziție, poruncă.
2. ton de ~ = ton poruncitor.
3. conducere a unei unități militare.
4. post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor.
5. ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mișcări.
6. acțiune de comandare a unui sistem tehnic.
7. echipamentul necesar efectuării ei.
8. dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloți să acționeze comenzile.
9. (inform.) instrucțiune, parte integrantă a informației transmise calculatorului de către utilizator.
10. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaș, unui antreprenor etc.
11. marfa comandată.
12. de ~ = executat după indicațiile clientului.
13. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărților, cabina comandantului etc.
14. parâmă subțire (saulă) cu care se înfășoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea.

cravată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cravate)

1. bucată de mătase, de stofă etc. care se poartă înnodată la gât, mai ales de către bărbați.
2. (mar.) parâmă suplimentară cu care se reține ancora.