Dictionar

adaptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adaptabilité)

1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.
2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.
3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.
4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.
 

discrimina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. discriminer, lat., it. discriminare)

1. a face o discriminare.
2. a diferenția elementele, identificate ca distincte, în vederea aplicării unui tratament specific fiecărui subset astfel constituit.
3. a trata defavorabil anumite grupuri umane, prin reducerea arbitrară a drepturilor lor și contrar principiului egalității în fața legii.
4. a trata oamenii pe baza prejudecăților.
5. (economie) a modula o ofertă de muncă, bunuri sau servicii în funcție de caracteristicile cunoscute sau presupuse ale pieței.
 

inerență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inhérence)

1. calitatea, starea a ceea ce este inerent.
2. caracteristică a unei relații de reciprocitate între două categorii sintactice presupuse în cadrul aceleiași unități.
 

obituar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. obitoire, lat. obituarium)

1. depozit mortuar unde se păstrează corpurile presupuse a fi în stare de moarte aparentă.
2. listă de oameni decedați; pomelnic.
 

psihogramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. psychogramme)

1. prezentare grafică a variabilelor psihice presupuse de o anumită activitate profesională.
 

tematism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. thématisme)

1. (fil.) referire a unei teme la fenomenele pe care le include.
2. caracter al fenomenelor presupuse de o temă.