Dictionar

sfida

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. sfidare)

1. a înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide.
 

sfidător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (sfida + -tor)

1. care exprimă o atitudine de dispreț, de provocare; care sfidează.
 

afronta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affronter)

1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida.
2. a apropia prin operație buzele unei plăgi.
 

brava

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. braver)

1. a înfrunta cu curaj (o primejdie).
2. a se expune inutil (unei primejdii etc.); a face pe grozavul, a sfida.
 

bravadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bravade)

1. acțiune, manifestare prin care se bravează; sfidare.
 

cinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)

1. adj. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, nerușinat.
2. școală ~ă = școală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură.
3. s. m. filozof aparținând acestei școli.
4. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis și fără jenă atitudini și gânduri condamnabile; (om) nerușinat, fără scrupule.
 

desfide

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. défier, lat. deffidere)

1. a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru știind că nu va reuși; a declara, a spune cuiva că nu este crezut, că e considerat incapabil.
2. a înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie.
 

micterism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. mycterisme, cf. gr. mykterismos „bătaie de joc, zeflemea”)

1. atitudine sarcastică, sfidătoare; sarcasm.