Dictionar

mitologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mythologie, lat. mythologia)

1. totalitatea miturilor, a legendelor care aparțin unei civilizații.
2. studiu științific al miturilor, al originii și semnificației lor.
3. ansamblu de credințe, de idei care se referă la aceeași națiune și care se impun membrilor unei colectivități.
 

semitologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sémitologie)

1. știință care studiază cultura și limbile semitice.
 

charite

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. charites)

1. (mitologie) (la greci) zeițe personificând viața în toată plinătatea ei și mai precis seducția, frumusețea, natura, creativitatea umană și fertilitatea (care astăzi este văzută ca o triadă cuprinzând pe Aglaia, Eufrosina și Talia); cele trei grații; harite.
 

demonologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. démonologie)

1. disciplină care se ocupă cu studiul demonilor.
2. pretinsă știință religioasă sau parte a mitologiei care se ocupă cu studiul demonilor.
 

deologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (deo- + -logie)

1. parte a mitologiei care se ocupă cu studiul divinităților.
 

eroologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (erou + -logie)

1. parte a mitologiei care se ocupă cu studiul eroului creator de civilizație și cultură.
 

etnogonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (etno- + -gonie)

1. geneza, evoluția și dispariția unui popor din perspectiva mitologiei.
 

ferulă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat., it. ferula, cf. fr. férule)

1. (antichitate) baston, simbolul demnității sacerdotale.
2. (mitologie) un fel de toiag înconjurat de viță de vie și iederă, care se termină cu un con de pin sau frunze de viță de vie; tirs.
3. (religie) cârjă episcopală medievală.
4. (arhitectură creștină) spațiu introductiv al vechilor bazilici occidentale destinat unor activități specifice; naos, nartex.