Dictionar

impudent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impudent, lat. impudens)

1. de o insolență dusă până la cinism.
 

impudență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impudence, lat. impudentia)

1. obrăznicie neîngrădită sau cinică care șochează, indignează; impudoare; aplomb, cinism.
2. (prin ext.) act impudent; acțiune nerușinată sau cuvânt obraznic.
 

impudență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impudence, lat. impudentia)

1. obrăznicie neîngrădită sau cinică care șochează, indignează; impudoare; aplomb, cinism.
2. (prin ext.) act impudent; acțiune nerușinată sau cuvânt obraznic.