Dictionar

deșocant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (deşoca + -ant)

1. (med.) care deșochează; care scoate pe cineva din starea de șoc în care se află.
 

dezagreabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désagréable)

1. care nu este agreabil, care provoacă neplăcere; neplăcut, supărător.
2. care nu este considerat demn de a fi agreat; antipatic, nesuferit.
3. care nu oferă nicio plăcere simțurilor sau gustului.
4. (despre oameni și manifestările lor) care nu are un fizic atrăgător.
5. (despre oameni și manifestările lor) care șochează; strident.
6. (despre oameni) care este lipsit de amabilitate.
 

exorbitant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exorbitant, lat. exorbitans)

1. care depășește măsura, proporțiile normale; deosebit de mare, enorm.
2. care șochează, scandalizează printr-un caracter exagerat, excesiv.
3. care iese din limite.
4. (var.) esorbitant.
 

fantasc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fantasque)

1. care șochează prin aspect, manifestare, evoluție et cetera; care se abate de la ordinea comună, care se distinge prin ciudățenia aspectului său; ciudat, bizar, extravagant.
2. care se lasă condus de inspirația de moment; imprevizibil.
3. (antonime) banal, rezonabil.
 

impudență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impudence, lat. impudentia)

1. obrăznicie neîngrădită sau cinică care șochează, indignează; impudoare; aplomb, cinism.
2. (prin ext.) act impudent; acțiune nerușinată sau cuvânt obraznic.
 

indecent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indécent, lat. indecens)

1. care calcă sau contrazice legile decenței; care șochează.
2. care este lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic.