Dictionar

Rezultate secundare (Nu):

Ainu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aïnou)

1. limba vorbită de vechile populaţii din arhipelagul nipon.


Gnu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gnou)

1. antilopă africană de talie mare, brun-cenuşie, cu coarnele curbate înapoi.


Nuanţă

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. nuancer)

1. a reda nuanţele unei culori, unui ton etc.

2. (fig.) a exprima prin treceri subtile, gradate.


Nuanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. nuance)

1. fiecare dintre varietăţile unei culori.

2. (fig.) diferenţă uşoară, imperceptibilă între aspecte, lucruri de acelaşi gen.

3. (muz.) gradul de intensitate al unui sunet.

4. caracter, notă particulară; conotaţie.


Nuanţat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. nuancé)

1. cu varietăţi de tonuri, de culori.

2. (fig.) care prezintă variaţii marcate prin treceri subtile, gradate.

3. (despre stil, limbă) bogat în nuanţe; expresiv.


Nubeculă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. nubécule, lat. nubecula)

1. pată corneană.


A-, AN-

Parte de vorbire: pref. privativ sau de negare
Origine: (fr. a-, an-, cf. gr. a-, an-, fără, lipsit de)

1. „fără”, „lipsit de”, „nu”.


Abajur

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abat-jour)

1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.

2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.


Abalienare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după engl. abalienation, lat. abalienatio)

1. pierdere, diminuare, marcată şi evidentă a facultăţilor mintale.


Abandon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)

1. părăsire, renunţare.

2. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

3. (sport) retragere dintr-o competiţie.

4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.


Abandona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)

1. tr. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.

2. a neglija, a lăsa în voia...

3. refl. a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoţii.

4. intr. a se retrage dintr-o competiţie.


Abataj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abattage)

1. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operaţia însăşi.

2. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.

3. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.

4. sacrificare a animalelor, la abator.

5. înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.