Dictionar

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.
 

anteportal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. avant-portail)

1. (arhitectură) situat în fața portalului principal; care precedă un portal.
 

axialitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Axialität)

1. însușirea de a fi axial.
2. (geometrie euclidiană) măsură a cât de multă simetrie axială are o formă.
3. (arhitectură) utilizarea axei arhitecturale în procesul de organizare a spațiului.
 

contrapilastru

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. contre-pilastre)

1. (arhitectură) pilastru plasat vizavi de altul; pilastru alipit altuia.
 

decroșaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (I. fr. décrochage, II. fr. décrochement)

1. acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei; decroșare.
2. I. acțiunea de a desprinde un obiect suspendat.
3. (educație) abandonarea unui curs înainte de finalizarea acestuia.
4. II. (arhitectură) decalaj între două elemente.
5. (geol.) falie în scoarța terestră de-a lungul căreia s-a produs deplasarea orizontală a straturilor.
 

flabeliform, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. flabelliforme)

1. I. în formă de evantai; flabelat.
2. (despre mușchi) cu fibrele dispuse în evantai.
3. (despre organe vegetale) răsfirat în formă de raze.
4. II. (arhitectură) ornament cu frunzele dispuse în evantai.