Dictionar

Abacă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.

2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.

3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos

4. (var.) (s.n.) abac.


Abdomen

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., lat. abdomen)

1. (anat.) cavitatea viscerală care formează partea inferioară a trunchiului uman; cavitate a corpului vertebratelor, între torace şi bazin.

2. (zool.) ultimul segment al corpului la insecte; partea posterioară a corpului unor nevertebrate (artropode).


Abductor

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. abducteur, lat. abductor)

1. (muşchi) care produce sau permite abducţia.

2. I. califică un mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului.

3. II. mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de celălalt.


Aberanță

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aberrance)

1. caracteristică a unei mărimi care se îndepărtează cu mult de la valoarea nominală; aberaţie.

2. (în limbajul uzual) aberaţie, anomalie.


Abnorm, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. abnorm; lat. abonormis, ab- „de la, departe” +‎ norma „standard” + -is)

1. care se depărtează sau deviază de la o regulă sau un standard fixat; anormal, neobişnuit.

2. (antonime) normal, obişnuit.


Aboral, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. aboral; cf. lat. ab „de la” + os „gură”)

1. opus, îndepărtat faţă de gură.

2. care este plasat pe partea opusă gurii.

3. (antonim) adoral.