Dictionar

abductor

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. abducteur, lat. abductor)

1. (mușchi) care produce sau permite abducția.
2. I. califică un mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului.
3. II. mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de celălalt.
 

abiotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiotique)

1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.
 

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
 

acolat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accolé)

1. (herald.; despre două scuturi) înclinate unul spre celălalt.
2. (despre plante, ramuri) încolăcit.
 

acrocentric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acrocentrique)

1. cu centromerul la unul din capetele cromozomului.
 

advent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Advent, lat. adventus)

1. (la catolici) perioadă de patru săptămâni dinaintea Crăciunului.
2. fiecare din cele patru duminici care preced Crăciunul.