Dictionar

Rezultate secundare (Este):

Almageste

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. almageste)

1. culegere de observaţii astronomice, făcută pentru prima oară de învăţatul grec Ptolemeu.


Arbitraricește

Parte de vorbire: adv. (înv.)
Origine: (arbitrar + -icește)

1. într-un mod care scapă necesității sau rigorii logice.

2. în mod autoritar, despotic; samavolnicește.


Arhitectonicește

Parte de vorbire: adv.
Origine: (arhitectonic + -ește)

1. din punct de vedere arhitectonic.

2. conform regulilor arhitectonicii; după regulile arhitecturii.


Aritmeticește

Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (aritmetică + -ește)

1. într-un mod aritmetic.

2. în conformitate cu legile aritmeticii.

3. într-un fel care amintește de aritmetică.


Arnăuțește

Parte de vorbire: adv.
Origine: (arnăut + -ește)

1. ca arnăuții, în felul arnăuților.


Astronomește

Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (astronom + -ește)

1. ca astronomii; conform astronomiei; prin intermediul astronomiei; astronomicește.


Abacterian, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abactèrien, cf. grec. a „fără” + bakterion „bastonaș” )

1. care este lipsit de bacterii.


Abandonic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără existe neapărat motive obiective care justifice această frică.

2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.

2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.

3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.

4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.

5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.

6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.

8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.

9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.

10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.

11. (gram.) excepție.

12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.

13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.

14. culcare pe pământ; doborâre.

15. (fig.) deprimare.


Abbevilian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.

2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.

3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.

4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.

5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.


Aberativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aberratif)

1. care ţine de aberaţie.

2. (livr.) care este departe de adevăr, normalitate sau corectitudine.


Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

4. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

5. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.