abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

eter 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éther, lat. aether, gr. aither, cer)

1. (chim.) combinație organică, obținută din alcooli sau fenoli, cu mare întrebuințare în industrie.
2. eter sulfuric (sau etilic) (adesea fără determinare) = lichid incolor, foarte volatil, inflamabil, cu miros puternic, obținut din alcool etilic și acid sulfuric și întrebuințat în medicină ca narcotic și dezinfectant, precum și în unele ramuri ale industriei.
3. substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă), care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice.
4. fig. (învechit) aer, atmosferă, cer, văzduh.
5. (în concepția unor filozofi greci antici) al cincilea element al universului (alături de foc, apă, pământ și aer).

gabarit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gabarit)

1. contur poligonal care limitează dimensiunile maxime admisibile ale unui profil.
2. greutate care depășește limita maximă admisă sau pe cea normală.
3. ~ de încărcare = instalație specială care marchează limitele permise pentru încărcătura vagoanelor de marfă deschise.
4. model după care se fasonează unele piese în construcțiile de nave sau de piese de artilerie.
5. (fam.) dimensiune, statură.

inferență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. inférence)

1. operație logică de derivare a unui enunț din altul, prin care se admite o judecată în virtutea unei legături a ei cu alte judecăți considerate ca adevărate.
2. rationament deductiv prin care concluziile sunt conchise dintr-o propoziție admisă ca fiind adevărată.

ossia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. ossia, sau, adică)

1. (muz.) variantă admisă.

overboust

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. overboust)

1. forțare peste regimul maxim obișnuit a unui motor, admisă pentru scurt timp.