Dictionar

Rezultate secundare (Al):

-AL

Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -al)

1. „calitate”.


-BAL

Parte de vorbire: sufix
Origine: (engl. -ball)

1. „minge”.


-CEFAL

Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. kephale „cap”)

1. „cutie craniană, craniu”.


-ENAL

Parte de vorbire: sufix
Origine: (lat. ennalis, annus „an”)

1. „la un număr de ani”.


-MAL

Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. mallos „buclă”)

1. „cu direcția spre, orientat spre”.


-OMFAL

Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. omphalos „ombilic, umflătură”)

1. „buric, ombilic”.


Aalenian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. aalénien)

1. I. din primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului inferior).

2. care aparține aalenianului, specific aalenianului; care se referă la această perioadă.

3. II. primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior.


Abac

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.

2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.

3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.


Abacă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.

2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.

3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos

4. (var.) (s.n.) abac.


Abajur

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abat-jour)

1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.

2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.


Abalienare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.


Abandon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.

2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.

3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.

4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.

5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.

6. renunțare la o cauză, credință etc.

7. cedare (la o stare, un sentiment).

8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.

9. (sport) retragere dintr-o competiţie.

10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.