Rezultate principale (Drept.):
Drept
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. directus, fr. droit)
2. știință care studiază regulile și legile conviețuirii în societate.
3. totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat.
5. știință (sau disciplină) care studiază dreptul.
6. ~ penal = ramură a dreptului care se ocupă de normele juridice cu caracter represiv.
7. ~ civil = ramură a dreptului care studiază și reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) dintr-un stat.
8. ~ constituțional = totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile privitoare la orânduirea social-economică și de stat; ramură a dreptului care studiază drepturile și datoriile cetățenilor decurgând din constituție.
9. ~ internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state.
10. ~ natural = drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină.
11. ~ comercial = ansamblu de reguli, de instituții și de practici aplicabile actelor de comerț, comercianților și societăților comerciale.
12. ~ administrativ = ansamblu de norme care reglementează organizarea și activitatea administrației.
13. ~ul muncii = totalitatea regulilor aplicabile raporturilor individuale sau colective ale salariaților.
14. (înv; și drit) putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane (unei instituții, unui popor) de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.
Rezultate secundare (Drept.):
Drept 1
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. directus)
1. care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); neted, orizontal, plan.
2. care este potrivit (conform) cu anumite reguli sau cu anumite cerințe si: bun, corect, riguros; (pex) care nu favorizează pe cineva sau ceva; imparțial, obiectiv.
3. cuvenit.
6. unghi ~ = unghi format de două drepte perpendiculare una pe cealaltă.
7. veritabil.
8. (d. construcții, obiecte etc.) care se află în partea sau în direcția mâinii drepte a unei persoane orientate cu fața în aceeași direcție cu obiectul.
9. (d. cursuri de apă sau d. malurile lor) care se află pe partea sau în direcția mâinii drepte a unei persoane așezate cu fața în direcția cursului unei ape.
10. (d. părți ale îmbrăcămintei) care corespunde părții drepte a corpului.
11. (fig; d. privire) care este fără ascunzișuri; deschis, direct.
12. (pop; d. oameni) care este legat de cineva printr-un grad apropiat de rudenie (în linie ascendentă sau descendentă).
13. (d. drumuri, căi, etc.) care reprezintă cea mai mică distanță între două puncte, fără ocolișuri; (pop) oblu.
14. (d. haine) care are o croială simplă.
15. (d. lucruri, ființe, părți ale lor etc.) care are o poziție verticală (față de un punct de reper).
16. (d. oameni) care trăiește și acționează conform dreptății, adevărului, omeniei si: cinstit, integru.
17. (d. obiecte cu formă alungită) care nu prezintă curburi sau cotituri; (pop) oblu, regulat.
18. (d. organe sau părți ale corpului) așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima.
19. (d. părți ale corpului la om sau la animale) care are o formă (sau este într-o poziție) corectă, normală, fără defecte.
20. (d. sentimente, manifestări ale oamenilor) care reflectă sinceritate.
21. (d. simptome, boli etc.) care apare, care se manifestă etc. în partea dreaptă a corpului sau a unui organ.
22. (d. suprafețe) neted.
23. (d. terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) aproape vertical; abrupt, escarpat, povârnit.
24. (d. viață) care este în conformitate cu normele moralei; etic, moral.
25. (fig; d. acțiuni ale omului sau d. noțiuni abstracte) care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; bun, cinstit, întemeiat, just.
26. (grm; înv) complement ~ = complement direct.
27. (în limbajul bisericesc) cuvios; (pex) auster.
29. (înv) nevinovat.
30. (literă) care are tăietura verticală.
Drept 2
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. directus)
1. (bis., la plural) om lipsit de păcate, care a respectat în timpul vieții preceptele religiei creștine și care este acceptat de judecata lui Dumnezeu.
2. (d. oameni) a se duce în lumea celor ~pți = a muri.
3. ~ credincios = persoană care face parte din biserica creștină ortodoxă; persoană care se comportă ca un bun creștin.
4. a se odihni cu ~pții = a fi mort.
Drept 3
Parte de vorbire: adv.
Origine: (lat. directus)
1. în conformitate cu adevărul; adevărat, corect.
2. (cu nuanțe spațiale sau temporale) tocmai.
3. (d. acțiuni) în conformitate cu dreptatea; just.
4. (în legătură cu unele verbe de mișcare și urmat de determinări locale; indică direcția) în linie dreaptă; direct, (pop) oblu.
5. a spune ~ = a spune adevărul.
6. de-a ~ul = fără a se abate din drum.
7. (este) ~ că... = este adevărat că...
Drept-credincios
Parte de vorbire: s.
Origine: (compus)
1. (adesea substantivat) care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin.
Dreptaci
Parte de vorbire: s.
Origine: (drept + -aci)
1. (persoană) care se servește mai des și mai eficient de mâna dreaptă; (reg) dreptaș.
Dreptate
Parte de vorbire: s.
Origine: (înv. „dreptate” < drept + suf. -ătate)
1. principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine.
2. cu (sau după) ~ = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil.
3. pe bună ~ = pe drept cuvânt, în mod întemeiat.
4. a face cuiva ~ = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare.
5. a avea ~ = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face.
6. a da (cuiva) ~ = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just.
Abandon
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)
1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiţie.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.
Abdica
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)
1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.
4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.
Abil, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)
1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
Abilita
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. habilitieren, lat. habilitare)
1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.
2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.
Abitaţie
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. habitation, lat. habitatio)
1. drept de folosinţă a unei case, proprietate a altcuiva.
3. (var.) habitație.
Abonament
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abonnement)
1. convenţie prin care, în schimbul unei taxe, se obţin unele servicii, dreptul la folosirea unui mijloc de transport, anumite publicaţii; înscris prin care se certifică această convenţie.