Dictionar

Rezultate principale (Mijloc):

Mijloc

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. medius locus)

1. punct situat la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine.

2. loc. adj. de ~ = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu.

3. loc. adv. la (sau în) ~ = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri.

4. loc. prep. prin ~ul... = printre.

5. loc. prep. din ~ul... = dintre.

6. loc. prep. în ~ul... = între.

7. expr. a fi la ~ = a fi în cauză, în joc.

8. expr. a fi ceva la ~ = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru.

9. expr. a se pune (sau a sta) la ~ = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica se ia la bătaie; a media într-un conflict.

10. expr. a-și pune capul (sau gâtul) la ~ = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta.

11. nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv.

12. parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu.

13. expr. a apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de ~ = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune).

14. (înv.) mediu, ambianță.

15. moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate.

16. loc. adv. la ~ = între două momente; între un moment trecut și cel prezent.

17. loc. prep. în ~ul... = în cursul..., în toiul..., în puterea...

18. (înv.) veacul (sau vârsta) de ~ = Evul Mediu.

19. parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei.

20. (înv. și pop.) ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și alta inferioară.

21. loc. adj. de ~ = mijlociu, potrivit, mediocru.

22. (expr.) cale (sau drum) de ~ = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată.

23. ceea ce servește pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu.

24. chip, fel.

25. posibilitate, putință.

26. (concr.; la pl.) unelte, utilaj.

27. ~oace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit.

28. ~oace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale.

29. ~oace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor.

30. (concr.) avere, bani, resurse, fonduri.


Rezultate secundare (Mijloc):

Abbevilian, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.


Abonament

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abonnement)

1. convenţie prin care, în schimbul unei taxe, se obţin unele servicii, dreptul la folosirea unui mijloc de transport, anumite publicaţii; înscris prin care se certifică această convenţie.


Administra

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. administrer, lat. administrare)

1. a conduce, a gospodări (o întreprindere).

2. a da un medicament unui bolnav.

3. (ir.) a trage o bătaie.

4. (jur.) a ~ o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces.

5. a supraveghea încasările.


Afuziune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affusion, lat. affusio)

1. stropire, aspersiune ca mijloc terapeutic.


Alexandrin, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.

2. şcoala = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.

3. de o subtilitate excesivă.

4. artă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.


Alogism

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Alogismus)

1. judecată care contrazice logica.

2. negare a gândirii logice ca mijloc ştiinţific de cunoaştere autentică, la sceptici, mistici şi fideişti.