Dictionar

Actinomicetale

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actinomycétales)

1. ordin de bacterii ramificate, amintind de ciuperci.


Agonale

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. agonalia)

1. întreceri atletice la vechii greci.

2. serbări romane în cinstea zeului Ianus.


Aleatoric, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aléatorique)

1. (despre muzică) care are la bază metoda de compoziţie proprie aleatorismului.


Aleatorism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aléatorisme)

1. caracter aleatoriu; hazard.

2. procedeu de creaţie care urmăreşte, prin caracterul întâmplător, stimularea interesului şi a imaginaţiei spectatorului.

3. (muz.) curent în cadrul căruia aceeaşi compoziţie se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertăţii improvizatorice a interpretului.


Aleatoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aléatoire, lat. aleatorius)

1. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; întâmplător; stocastic.

2. variabilă ~ie (sau stocastică) = mărime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luată ca o anume probabilitate; muzică ~ie = muzică în care autorul introduce elemente de hazard, de improvizaţie.


Alectorolof

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. alectorolophus)

1. asemănător cu creasta cocoşului.


Aalenian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. aalénien)

1. I. din primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului inferior).

2. care aparține aalenianului, specific aalenianului; care se referă la această perioadă.

3. II. primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior.


Abac

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.

2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.

3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.


Abalienare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.


Abandon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.

2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.

3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.

4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.

5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.

6. renunțare la o cauză, credință etc.

7. cedare (la o stare, un sentiment).

8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.

9. (sport) retragere dintr-o competiţie.

10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.


Abataj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.

2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operaţia însăşi.

3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.

4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.

5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.

6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.

7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.


Abate (2)

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.

2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.

3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).

4. (refl.) a se năpusti (asupra).

5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).

6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.

7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.

8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.

9. (refl.) a cădea.